13.03.2015 10:35
Expoziția „Fabricat în România”
Și încă o expoziție importantă pentru producătorii autohtoni. Cea mai apropiată piață de desfacere dintre cele europene este piața romînească. Anume acolo sunt îndreptate privirile multor producători moldoveni, în speranța de a-și exporta marfa. Ei, bine, companiile din Republica Moldova planifică să participe cu stand separat la expoziția „Fabricat în România”, care se va desfășura la toamnă, în București. Potrivit Ministerului Economiei, posibilitatea participării companiilor moldovenești cu stand separat la expoziția „Fabricat în România” a fost discutată la București, de viceministrul Economiei Valeriu Triboi și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban. Interlocutorii au convenit ca în timpul apropiat părțile să studieze toate aspectele problemei și în termenii cei mai rezonabili să stabilească toate detaliile legate de posibilitatea participării companiilor moldovenești cu un stand separat în cadrul evenimentului „Fabricat în România”.