16.11.2016 13:01

Filip: Moldova a primit prima tranşă din partea FMI

Republica Moldova a primit din partea FMI prima tranşă a creditului în cadrul noului program de finanţare aprobat la 7 noiembrie.

Despre obţinerea banilor din partea Fondului a comunicat prim-ministrul Pavel Filip în cadrul întrevederii cu reprezentanţii administraţiei publice locale din raionul Florești. „Prima tranșă din partea FMI a fost deja transferată în contul Ministerului Finanțelor. Dincolo de banii obținuți, este important că semnarea Acordului reprezintă un program de reforme pentru Moldova”, a declarat premierul.

În cadrul întîlnirii Pavel Filip a vorbit despre eforturile depuse de Guvern în vederea revenirii țării noastre pe piața financiară internațională, prin realizarea prevederilor Foii de parcurs privind acţiunile prioritare de reformă. Ca urmare, Fondul Monetar Internațional a aprobat un acord cu Moldova, iar negocierile cu Banca Mondială sînt acum la un nivel avansat.

Şeful Executivului a subliniat că semnarea Acordului cu FMI înseamnă deblocarea finanțărilor externe și obținerea resurselor necesare pentru continuarea reformelor destinate relansării economiei, dar şi un certificat de încredere pentru Moldova.

De asemenea, în cadrul întrevederii, Filip a menționat importanța stabilizării sectorului financiar-bancar, redobîndirii încrederii cetățenilor în instituțiile statului și creării unui mediu de afaceri atractiv pentru investitori. El a menţionat că Guvernul lucrează în mod pragmatic pentru atingerea obiectivelor propuse.

Discuţiile premierului cu organele puterii locale din raionul Floreşti au purtat un caracter interactiv. Participanţii la întîlnire au abordat mai multe probleme, printre care asigurarea accesului la serviciile medicale, reforma medicinii primare, plafonarea taxelor locale, nivelul impozitelor pentru agenții economici, precum și acordarea creditelor preferențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale veteranilor de război. Premierul a menționat că doar printr-o analiză transparentă a situației actuale problemele comunităților locale vor putea fi soluționate.

Consiliul executiv al FMI a aprobat la 7 noiembrie noul Program de finanţare a Moldovei pe trei ani, care prevede alocarea pentru Moldova a 178,7mil. dolari destinați susţinerii reformelor economice şi financiare. Totodată, s-a menţionat că circa 35,9 mil. dolari din această sumă vor fi acordați Moldovei imediat după aprobarea noului program de finanţare, iar suma restantă va fi alocată pe parcursul a trei ani în cinci tranşe, după evaluări semestriale ale executării programului.

SURSA

Comentarii