04.02.2015 10:57

Fiscul a anunțat o scumpire a facturilor

De ieri, 3 februarie, Serviciul Fiscal de Stat a scumpit formularele tipizate de documente primare cu regim special, inclusiv facturile şi facturile fiscale. Deprecierea leului moldovenesc în raport cu principalele valute ar fi condiționat majorarea, explică autoritatea fiscală într-un comunicat.

Preţurile noi pot fi vizualizate nemijlocit în cadrul serviciului „Comanda on-line a formularelor tipizate”.
În context, autoritatea fiscală reamintește că, din iulie 2014, contribuabililor li s-a oferit posibilitatea de a imprima de sine stătător formularele tipizate de documente primare cu regim special, puse în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cu excepția facturii fiscale şi anexelor la ele, fără a fi necesar de a le procura de la organul fiscal.
La fel, o soluție informatică destinată agenților economici pentru formarea şi circulația electronică a facturilor și facturilor fiscale este serviciul ”e-Factura”. Și asta în condițiile în care Factura electronică are aceeași valoare juridică și este la fel de sigură ca și cea pe hârtie.
Utilizând aceste servicii veți reduce cheltuielile de procurare a formularelor de hârtie, tipărirea facturilor, reducerea cheltuielilor legate de întreţinerea personalului responsabil de completarea facturilor, precum și reducerea cheltuielilor de întreţinerea facturilor, mai menționează fiscul.

Comentarii