28.07.2014 12:21

FMI: UCRAINA TREBUIE SĂ MEARGĂ PE CALEA REFORMELOR

FMI îndeamnă Ucraina să respecte planul de reforme în pofida crizei politice, potrivit unui comunicat de presă al Fondului Monetar Internațional, citat de Mediafax.

În acest context, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde a avut o convorbire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi cu premierul demisionar ,Arseni Iaţeniuk, în cadrul căreia s-a pus în discuție capacitatea autorităţilor de a aplica programul convenit anterior cu FMI. Precizăm că Fondul Monetar Internațional a oferit un credit de 17 miliarde de dolari Ucrainei, iar la mijlocul lui iulie a aprobat un preacord pentru vărsarea unei tranşe de 1,4 miliarde, cu condiţia ca autorităţile din Ucraina să continue adoptarea reformelor economice.
Amintim că în luna iulie curent, FMI a prognozat că economia ucraineană ar urma să se contracteze cu 6,5% în acest an din cauza conflictului armat din estul țării.

Comentarii