28.10.2016 14:35
FMI: 7 noiembrie, zi decisivă pentru Moldova
Este oficial! Consiliul executiv al Fondului Monetar va lua o decizie în privința împrumutului de 179 de milioane de dolari pentru Moldova în data de 7 noiembrie. Declaraţia a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
Anterior, oficialii de la Chişinău au declarat că ţara noastră a îndeplinit toate precondiţiile FMI pentru încheiarea unui nou memorandum şi s-au arătat convinşi că documentul va fi aprobat la reuniunea din 7 noiembrie. Acordul de colaborare cu Fondul Monetar Internaţional va da linie verde pentru accesarea mai multor finanțări de la alți parteneri de dezvoltare.