30.03.2015 09:34

Franța va acorda Moldovei asistență în modernizarea sectorului agricol și sistemului bancar

Franța este dispusă să acorde expertiza necesară pentru modernizarea sectorului agricol și sistemului bancar al Moldovei. Acest fapt l-a declarat Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene al Franței, Harlem Desir, în cadrul unei întrevederi cu Președintele Moldovei, Nicolae Timofti, relatează NOI.md.

Harlem Desir, membru al grupului parlamentar de prietenie Franța - Moldova, i-a comunicat șefului statului moldovenesc despre avantajele Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care oferă acces produselor moldovenești pe piața comunității europene. El a specificat că implementarea prevederilor Acordului de Asociere a Moldovei cu UE, proces care urmează a fi susținut de reforme structurale, va contribui la prosperarea cetățenilor moldoveni.

Harlem Desir l-a informat pe șeful statului despre susținerea pe care o acordă Moldovei autoritățile franceze în procesul de integrare europeană, ținînd cont de atașamentului republicii la idealurile francofoniei.

Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene al Franței a menționat că Președintele Franței Francois Hollande și premierul Manuel Valls susțin demersul autorităților moldovenești de integrare europeană, iar Adunarea Națională a Franței urmează în viitorul apropiat să voteze ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE.

La rîndul său Președintele Nicolae Timofti a declarat că autoritățile Moldovei rămân angajate pe calea reformelor, subliniind că eradicarea corupției și reformarea sistemului judecătoresc reprezintă o prioritate pentru noul Guvern.

Părțile au discutat în cadrul întrevederii procesul de reintegrare a țării, care poate fi facilitat de avantajele de care vor beneficia atît cetățenii simpli, cât și oamenii de afaceri din regiunea transnistreană în urma aplicării Acordului de asociere cu UE.

Nicolae Timofti și Harlem Desir au făcut schimb de opinii pe marginea situației în regiune.

Comentarii