26.03.2015 13:27

Germania a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană

Parlamentul Germaniei a ratificat astăzi, în lectură finală, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de șefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ana Taban, pe o rețea de socializare.

Potrivit acesteia, Gemania este a 14-a țară care a ratificat Acordul de Asociere Moldova-UE.
Documentul a fost votat astăzi în lectură finală de Bundestag. Germania este a 14-a ţară care a ratificat Acordul de Asociere RM-UE.
Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost semnat pe 27 iunie 2014 şi ratificat de Parlamentul de la Chişinău pe 2 iulie.
Documentul va intra deplin în vigoare, după ce toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene îl vor ratifica.
Până acum, convenţia a fost confirmată de 13 ţări, printre care România, Bulgaria, Lituania, Suedia, Polonia, Danemarca şi Irlanda.

Comentarii