Decizia finală se lasă așteptată. Grecia nu a ajuns la un acord cu țările din zona euro în ceea ce privește prelungirea planului de salvare. Reuniunea Eurogrup, care a avut loc miercuri, s-a încheiat fără un acord între Grecia şi partenerii săi din zona euro. Părţile au stabilit că se vor reîntâlni luni.
Reprezentanţii Atenei la reuniunea Eurogrup au discutat despre îngrijorările referitoare la uriaşa datorie publică a ţării și despre amploarea "impactului umanitar al crizei".
Preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că unii membri din Eurogrup preferă această opţiune, dar nu au ajuns cu toții la o concluzie și mai au nevoie de ceva timp. Situația va fi reevaluată luni în cadrul reuniunii obişnuite de lucru.
Ministrul de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis a negat eşecul întâlnirii, subliniind că Atena "vrea alt contract cu Europa".
Între timp, mai multe surse guvernamentale de la Atena spun că Grecia nu va accepta o prelungire a planului actual şi că negocierile vor continua pentru ca într-un final să ajungă la o "soluţie reciproc acceptabilă".