În Grecia încep reformele grele! Noul premier grec a declarat război lanţurilor hoteliere all-inclusive. Inițiativa este criticată pentru că acestea sunt vizitate anual de milioane de turişti din întreaga lume și aduc miliarde de euro în economia elenă, transmite Gândul.info. Liderul partidului de extremă stânga are intenția ca prin măsuri fiscale şi legislative să descurajeze lanțul hotelurilor all-inclusive și, astfel, să faciliteze revenirea la turismul tradiţional.
Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza, care a câştigat alegerile de duminică din Grecia, consideră că ofertele all-inclusive „îi îndepărtează pe turişti de economia locală”, deoarece îi ţin ocupaţi în interiorul hotelurilor în care s-au cazat şi astfel afacerile mici din exterior suportă pierderi.
Inițiativa lui Tsipras presupune că tranzacţiile de vânzare a terenurilor publice către cei care vor să-și deschidă lanţuri hoteliere ar putea fi interzise şi legile fiscale referitoare la taxa pe valoare adăugată vor fi modificate, astfel încât companiile existente pe piaţă să plătească taxe mai mari.
Pe insulele greceşti există sute de hoteluri all-inclusive.
Această afacere reprezintă un dezastru pentru comercianţii locali şi proprietarii de restaurante, deoarece turiştii tind să stea în interiorul campusurilor hoteliere. Preşedintele Confederației a Turismului Grecesc a declarat că majorarea taxelor va fi o „sinucidere” pentru Grecia. Anul trecut, industria all-inclusive a generat 2 miliarde de euro din veniturile totale ale industriei turismului elen, situate la 16 miliarde de euro.