20.01.2015 12:19
Ieșirile de capital din Rusia au crescut de 2,5 ori
Ieşirile nete de capital din Rusia, provocate de criza ucrainenană şi deprecierea rublei, au crescut anul trecut de 2,5 ori, fașă de anul precedent, la 151 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Rusiei, notează Mediafax.ro.
În 2013, acest fenomen recurent în Rusia a dus la retragerea din ţară a unor fonduri de 61 de miliarde de dolari. Banca centrală estima la începutul lunii decembrie că retragerile de capital vor totaliza 128 de miliarde de dolari, dar deprecierea rublei la sfârşitul anului trecut, din cauza prăbuşirii cotaţiilor petrolului şi a panicii populaţiei care a cumpărat masiv valută, a agravat fenomenul. În trimestrul patru, retragerile de capital au atins 72,9 miliarde de dolari, faţă de 16,9 miliarde de dolari cu un an în urmă. Banca centrală a explicat că indicatorul a fost umflat de lichidităţile şi valuta puse la dispoziţia băncilor, pentru a le ajuta să reziste devalorizării rublei. Ieşirile de capital au fost accelerate de rambursarea de datorii contractate de companii ruse în străinătate, pe fondul accesului limitat la finanţarea pe pieţele externe, din cauza sancţiunilor occidentale.
"În 2015, valoarea acestor plăţi externe se va reduce, ceea ce va avea un efect pozitiv asuşra ieşirilor de capital", a precizat banca centrală.
De altă părere sunt, însă, economiştii băncii ruseşti Alfa Bank, care au avertizat că retragerile de capital se vor menţine la un nivel foarte ridicat în 2015, în condiţiile în care banca centrală va continua să ofere băncilor lichidităţi în ruble.