21.01.2015 15:48

Își păstrează poziția! România rămâne lider printre partenerii comerciali ai Moldovei

România își întărește poziția sa de principal partener comercial al R. Moldova! Într-un comunicat al Ambasadei României la Chişinău se arată că volumul schimburilor comerciale dintre aceste țări a crescut cu 19,03 la sută, față de aceeași perioadă a anului precedent, însumând pînă la 1,5 miliarde de dolari SUA.
Astfel, exportul Republicii Moldova în țara vecină s-a ridicat la aproape 461 milioane și jumătate de dolari, cu plus 15,88 la sută. Iar importul produselor românești în țara noastră au însumat peste 1 miliard de dolari SUA, în creștere cu 20,51 la sută față de aceeași perioadă a anului 2013.
Aceasta înseamnă că România exportă în țara noastră de aproape doua ori mai mult decât exportăm noi.
Cea mai mare pondere în volumul mărfurilor exportate de România în Republica Moldova o au produsele minerale, mașini, aparate și echipamente tehnice. Principalele categorii de mărfuri achiziționate din R. Moldova sînt cam aceleași: mașini, aparate şi echipamente tehnice și metale comune și articole metalice.

Comentarii