19.06.2015 11:58

Încă o lovitură din partea finanțatorilor externi

Uniunea Europeană examinează posibilitatea sistării asistenţei financiare acordate Moldovei, din cauza problemelor apărute în guvernul ţării. Despre aceasta a relatat raportorul Uniunii Europene pentru Moldova, eurodeputatul Petras Austrevicius.

Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială deja au anunţat despre suspendarea programelor sale în Moldova. UE, de asemenea, examinează posibilitatea sistării asistenţei”, a spus Petras Austrevicius, citat de RBC.ua
Potrivit lui, la crearea situaţiei date în Guvernul Moldovei a contribuit Kremlinul. „Cred că Rusia a făcut investiţii foarte mari şi la timp oportun”, a spus deputatul european.
Reamintim că la 12 iunie, prim-ministrul Moldovei, Chiril Gaburici, a declarat oficial despre demisia sa, fapt ce a dus la demisia întregului guvern.


Imediat după aceasta FMI a anunţat că îşi anulează vizita programată pentru 15 iunie la Chişinău, iar ulterior a apărut şi un comentariu al lui Alex Kremer, directorul Băncii Mondiale în Moldova, în care acesta a anunţat că Republica Moldova nu va primi cele 45 de milioane de dolari pentru suportul bugetar din 2015, până când autorităţile nu vor soluţiona problemele din sectorul bancar.

Comentarii