20.11.2014 14:34

ÎNCĂ UN PAS SPRE FACILITAREA COMERȚULUI! BANCA MONDIALĂ VA ACORDA AJUTOR SERVICIULUI VAMAL

Grupul Băncii Mondiale va acorda asistență tehnică Serviciului Vamal în domeniul facilitării comerțului. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întrevederi dintre șefii subdiviziunilor aparatului central al Serviciului Vamal și experții Grupului Băncii Mondiale.

Potrivit unui comunicat al serviciului vamal, Grupul Băncii Mondiale va acorda această asistență tehnică cu scopul de a îmbunătăți practicile existente pentru facilitarea comerțului transfrontalier, din perspectiva prevederilor noului Acord al OMC de Facilitare a Comerțului. În cadrul întâlnirii a fost prezentată componenta de Logistică în Comerț a viitorului proiect de Reformă a Climatului Investițional, elaborat de către Biroul Global pentru Comerț și Competitivitate al Grupului Băncii Mondiale.

La fel, au fost identificate domenii de suport a facilitării comerțului, în special cele care necesită suport și îmbunătățire tehnică, precum analiza riscurilor, simplificarea procedurilor vamale, schemele operatorilor economici aprobați, dar și despre publicarea și disponibilitatea informației pentru comercianți.

În ultima perioadă Serviciul Vamal a implementat mai multe reforme de facilitare a comerţului, precum şi metode şi tehnici noi simplificate de vămuire, realizate cu suportul a mai multor programe și proiecte. Printre acestea pot fi menționate declarația electronică la export, eliberarea certificatelor de agent economic autorizat și instituirea culoarelor de vămuire la import.

Comentarii