25.07.2014 10:03
ÎNCASĂRI MAI MARI LA TVA
Anul trecut, în bugetul public național au fost încasate aproape patru miliarde de lei din taxa pe valoare adăugată, achitată de agenții economici. Deși suma este în creștere, iar Serviciul Fiscal de Stat a întreprins unele măsuri de îmbunătățire a procesului de restituire a taxei respective, mai sunt încă neregularități ce țin, spre exemplu, de înregistrarea și anularea agenților economici în calitate de plătitori TVA sau raportarea supraplăților aferente acestei taxe, se arată în raportul Curții de Conturi.
În anul 2013, la bugetul public național au fost încasate plăți ale TVA în sumă totală de 3,9 mld. lei, cifra fiind în creștere față de anul 2012 cu 13,8 %. Potrivit șefului Inspectoratului Principal de Stat, evoluția pozitivă a încasărilor TVA a fost influențată de aplicarea măsurilor politicii fiscale, adică majorarea cotei de la 8% până la 20% la producția agricolă primară și la zahărul din sfecla de zahăr, de majorarea cotei de la 6% până la 8% la gazele naturale și lichefiate, precum și de anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al agenților economici. În același timp, auditorii Curții de Conturi au relevat o tendință continuă de creștere a restanțelor la plățile aferente taxei TVA. Doar la sfârșitul anului 2013, acestea au însumat circa 488,9 mil lei. Cele mai mari restanțe sunt atestate la bugetul de stat, ele fiind de 472,8 mil. lei. Alte 16,1 mil. lei reprezintă restanțe la bugetul unităților administrativ-teritoriale. Auditul a stabilit că organele fiscului nu monitorizează suficient felul în care agenții economici prezintă și anulează declarațiile TVA.