Oamenii de creație vor fi remunerați. Un proiect de lege în acest sens, a fost votat astăzi în lectură finală de către Legislativ. Și prevede, ca toți cei care au atins vârsta de 60 de ani să primească o indemnizaţie de merit lunară pentru realizări deosebite şi activităţi de notorietate.
Proiectul le asigură oamenilor de creaţie câte o indemnizaţie lunară, neimpozabilă și viageră de mărimea unui salariu mediu pe economie. Potrivit deputaților, transformările sociale din ultimele două decenii au afectat, în primul rând, cultura şi oamenii de creaţie. Iar intelectualii şi oamenii de cultură de mare anvergură s-au pomenit marginalizaţi și împinşi la limita subzistenţei, fără protecţie socială sigură din partea statului. Astfel, cei care vor pretinde la această indemnizație vor fi nevoiți să formeze un dosar, care ulterior va fi examinat de o comisie a ministerului culturii.
În urma dosarelor care se vor depune, în acest an, vor fi acordate 100 de indemnizații pentru personalitățile marcante ale Republicii Moldova.