10.03.2015 10:00

Inspectorii fiscali vor fi păziți de angajați ai Ministerului de Interne

Inspectoratul Fiscal de Stat și Ministerul Afacerilor Interne au semnat un contract de prestare de servicii angajaților Fisc-ului.

La exercitarea obligațiunilor de serviciu, deseori sunt atestate cazuri în care funcționarii fiscali ajung ținta unor amenințări tranșante, iar elementele evazioniste recurg la toate mijloacele pentru a se eschiva de la plata, către buget, a taxelor și impozitelor, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru. Iată de ce IFPS și Întreprinderea de Stat Servicii Pază a MAI au semnat un contract de prestare de servicii de pază angajaților fiscului. Acesta prevede intervenirea în caz de pericol asupra vieții sau sănătății angajaților Serviciului Fiscal de Stat, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

În caz de necesitate, angajații Întreprinderii de Stat Servicii Pază a MAI vor întreprinde măsuri de curmare sau prevenire a tentativelor de atac asupra vieţii sau sănătăţii colaboratorilor fiscului, fiind solicitat, dacă se impune, ajutorul inspectoratului de poliţie. Documentul semnat intră în vigoare din 10 martie.

Comentarii