14.07.2015 07:58
Investitorii străini, îngrijorați de situația economică din Moldova
După ce săptămâna trecută mai multe camere bilaterale de comerț au semnat o declarație prin care cer în regim de urgență ca fracțiunile parlamentare din RM să desemneze un nou guvern, și Asociația Investitorilor Străini (FIA) își declară îngrijorarea față de situația actuală din Republica Moldova, potrivit Unimedia. ”Asistăm la declanșarea unei crize economice, financiare și sociale, ce ar putea genera o serioasă recesiune economică”, se arată în comunicatul FIA.
Investitorii străini, își manifestă îngrijorarea în legătură cu absența îndelungată a unui executiv eficient, fapt care afectează activitatea companiilor cu capital străin din Republica Moldova. Ca urmare, au de suferit, de asemenea, angajații și consumatorii produselor acestor companii din cauza unor factori, precum lipsa deciziilor și reformelor indispensabile, rata volatilă de schimb valutar, nivelul înalt al inflației, instabilitatea politică și fragilitatea sistemului bancar. Asociația Investitorilor Străini lansează un apel către liderii politici să constituie de urgență o coaliție de guvernare, susținută de o majoritate parlamentară de durată și să formeze un guvern stabil și funcțional. Noul guvern va trebui să demareze în regim de urgență negocierile cu Fondul Monetar Internațional pentru semnarea unui nou acord de finanțare și să soluționeze, în cel mai scurt timp, criza din sectorul bancar, în conformitate cu cerințele FMI, Băncii Mondiale și UE. Aceasta ar putea contribui la restabilirea stabilității macro-financiare, la implementarea reformelor necesare și relansarea investițiilor. Asociaţia Investitorilor Străini, este o asociație non-profit și neafiliată politic din Republica Moldova, ce numără printre membrii săi cele mai mari companii cu capital străin din țară. Obiectivul principal al Asociatiei este facilitarea dialogului dintre factorii de decizie relevanți și investitori pentru crearea unui mediu investiţional favorabil investiţiilor străine directe.