29.09.2014 13:46
IURIE LEANCĂ A AVUT O ÎNTREVEDERE CU EXPERȚII MISIUNII FMI
Prognozele privind evoluţia situaţiei macroeconomice a RM în anul 2014, perspectivele bugetare pentru anul curent, precum și situaţia în sistemul financiar-bancar al țării au fost discutate astăzi în cadrul unei întrevedere a prim-ministrului, Iurie Leancă, cu reprezentanţii misiunii FMI.
Cea de-a doua misiune a Fondului Monetar Internaţional, se află în Republica Moldova pentru a efectua analiza de monitorizare post-program în contextul consultărilor periodice, conform Statutului FMI.
A doua misiune a Fondului Monetar Internaţional, este condusă de Max Alier, care a menționat că principalele subiecte abordate au vizat evoluţia situaţiei economice a Republicii Moldova, în contextul ultimelor evenimente din sectorul bancar, dar și a informat autoritățile privind măsurile care ar trebui să fie întreprinse de autorități pentru depăşirea problemelor.
La rândul său, prim-ministrul, Iurie Leancă a menţionat importanţa recomandărilor oferite de această structură financiară internaţională instituţiilor de resort din Moldova, în vederea asigurării stabilităţii financiare a ţării noastre.
Actuala misiune FMI se va afla în Republica Moldova până pe 9 octombrie, curent. Ultima vizită a experților FMI a avut loc în perioada 16-22 iulie 2014, în cadrul căreia s-au purtat discuţii pe marginea monitorizării post-program, în contextul consultărilor periodice obligatorii, efectuate semestrial, în conformitate cu Statutul FMI pentru statele-membre.