02.09.2015 09:37

”Jaful secolului”, examinat la etapa a doua

Kroll în consorțiu cu o altă companie internațională va realiza cea de a doua etapă a investigațiilor referitor la devalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Anunțul a fost făcut astăzi de Banca Națională a Moldovei.

Termenul limită de depunere a ofertelor pentru selectarea unui Consorțiu de firme internaționale, care să investigheze fraudele de la cele trei bănci, a experat pe 1 septembrie. Banca Națională a concretizat că la concurs a participat doar o ofertă din partea unui consorțiu format din firmele Kroll și Steptoe & Johnson LLP. Asta deși au fost invitate și alte companii internaționale de investigații cu renume. Este vorba de Ernst & Young, KPMG și Pricewaterhouse Coopers.

Obiectivul final al acestei investigații este de a furniza BNM un tablou clar cronologic cu privire la persoanele care au controlat tranzacțiile dubioase, a celor care au deținut controlul băncilor și au beneficiat de pe urma tranzacțiilor investigate. De asemenea, cele două companii de audit și investigații vor trebui să identifice iregularitățile și pierderile reale ale băncilor. Abia după aceasta, vor elabora și implementa o strategie de recuperare a activelor.

În baza informațiilor colectate deja de BNM și a rezultatelor celei de a doua faze de investigație, consorțiul de firme va trebui să inițieze măsuri civile, penale, interguvernamentale, de insolvabilitate în Republica Moldova și în jurisdicții străine pentru a urmări, reține și recupera activele.

BNM va examina oferta primită și va prezenta rezultatele evaluării ofertei în zilele următoare la ședința Comitetului Național de Stabilitate Financiară, se precizează în comunicatul Băncii Centrale.

Comentarii