04.09.2014 09:56

KAZAHSTAN ŞI BELARUS PROFITĂ DE CRIZĂ

Kazahstan şi Belarus se folosesc de criza ruso-ucreaineană pentru a-şi consolida poziţiile în Uniunea Economică Eurasiatică. Țările refuzând să impună interdicţii asupra importurilor alimentare europene, aşa cum a făcut Rusia, şi au evocat chiar posibilitatea ieşirii din uniune dacă Rusia va continua cu astfel de măsuri, notează mediafax.ro.

Autorităţile kazahe au criticat poziţia comercială a Moscovei şi au afirmat că aplicarea unor contrasanc­ţiuni la cele euro­pe­ne reprezintă „un drum spre nicăieri”. De ace­eaşi părere sunt şi autorităţile din Belarus, stat depen­dent de capitalul şi de energia Rusiei, care a primit înainte de sem­na­rea tratatului un împrumut de două miliar­de de dolari de la Moscova şi con­cesii în privinţa importurilor de energie. Lipsa unei perspective acceptate de toate cele trei ţări încalcă obiectivul declarat al UE de a crea o piaţă co­mună în care libera circulaţie a măr­furilor, a capitalului şi a forţei de mun­că să fie deplină şi scoate în evidenţă vulne­ra­bilitatea viitoarei uniuni, scrie Financial Times.
Kazahstanul este al doilea stat ca mărime a economiei dintre fostele republici sovietice, însă sancţiunile occidentale contra Rusiei au început să afecteze şi economia kazahă din cauza legăturilor puternice comerciale şi sociale pe care guvernul de la Astana le are cu Moscova.

Comentarii