10.10.2014 13:36
KAZAHSTANUL, MAI APROAPE DE UNIUNEA EUROPEANĂ! AU ÎNCHEIAT UN ACORD DE PARTENERIAT
Kazahstanul se apropie de Uniunea Europeană. UE a salutat joi încheierea unui parteneriat economic și politic cu Kazahstanul, membru al unei uniuni vamale cu Rusia, estimând că aceasta va contribui la stabilizarea regiunii, relatează agerpres cu referire la AFP.
UE şi Kazahstan lucrează de trei ani şi jumătate la acest acord de cooperare şi parteneriat, care ar urma să intre în vigoare în 2015. Acesta prevede o serie de măsuri economice şi politice, menite să le apropie şi să stimuleze reformele în Kazahstan. Potrivit preşedintelui kazah, Nursultan Nazarbaiev, jumătate din exporturile kazahe sunt destinate UE.
Domeniul energetic, este extrem de important pentru UE în condițiile în care Kazahstan este al treilea mare furnizor de resurse energetice după Rusia și Norvegia. Cele două părți intenționează să dezvolte energia din surse regenerabile în proporție de 50% până în anul 2050. În prezent cota energiei regenerabile este de 1%. Acordul nu va împiedica Kazahstanul să-şi respecte angajamentele în cadrul Uniumii economice eurasiatice, care trebuie să intre în vigoare în ianuarie, au asigurat responsabili din UE.