17.10.2016 13:31

Comercianții vor desfășura un marș de protest în centrul Chișinăului

Reprezentanții micului business vor organiza un marș de protest joi, 20 octombrie.

Amintim că în luna iulie curent comercianții au protestat cîteva săptămîni în fața Guvernului. Atunci reprezentanții micului business s-au întîlnit cu vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, care le-a promis să examineze în cel mai scurt timp solicitările. Antreprenorii s-au revoltat că, în conformitate cu modificările la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, vor fi nevoiți să deschidă întreprinderi individuale, gospodării agricole, pe care vor trebui să le înregistreze corespunzător, ceea ce va necesita cheltuieli majore.

Guvernul a avizat pozitiv, la ședința din 27 iulie, proiectul de lege privind modificarea și completarea legii cu privire la patenta de întreprinzător, care prevăd păstrarea patentei, însă cu anumite condiții. Astfel, pragul veniturilor obținute de deținătorii de patentă pe parcursul unui an nu trebuie să depășească 600 de mii de lei. Micii antreprenori vor fi obligați să achite la buget 1% din venituri, dar nu mai puțin de 3 mii de lei anual.

Comercianților li s-a mai promis că vor putea practica de sine stătător comerțul angro și cu amănuntul nu doar cu mărfuri autohtone, dar și de import.

Proiectul de lege încă nu a fost examinat de Parlament și problema activității în bază de patentă de întreprinzător după 1 ianuarie 2017 rămîne deschisă.

Comercianții vor cere anularea hotărîrii Guvernului privind interzicerea activității de întreprinzător în bază de patentă. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele Asociației Micului Business, Eugen Roșcovan, citat de NOI.md.

Potrivit micilor antreprenori, solicitările anterioare privind anularea deciziei care interzice activitatea de întreprinzător în bază de patentă de la 1 ianuarie 2017 au rămas fără răspuns. „Zeci de mii de întreprinzători ar putea rămîne fără un loc de muncă. Noi sîntem nevoiți să ieșim la proteste și să mărșăluim de la Guvern pînă la Parlament. Deputații sînt obligați să adopte proiectul de lege aprobat anterior de Guvern, în caz contrar, un sector întreg al economiei va fi nevoit să treacă în ilegalitate”, a declarat Roșcovan.

La acțiunile de protest sînt dispuși să adere deținătorii de patente care activează în zonele economice „Nord” și „Sud”. Astfel, conducătorul reprezentanței Asociației Micului Business din Bălți, Grigore Marciuc, a declarat că, în pofida promisiunilor Ministerului Economiei de a reacționa la apelurile micilor antreprenori, politica Guvernului este îndreptată spre interzicerea activității în bază de patentă. „Ministrul Economiei vorbea despre căile de soluționare a problemei noastre, însă Ministerul Finanțelor declară că aceste căi sînt inoportune. Guvernul nu este interesat în soluționarea problemei noastre. Întreprinzătorii de la nord sînt dispuși să vină la Chișinău și să susțină acțiunile de protest”, a spus Marciuc.



SURSA

Comentarii