23.02.2016 14:26

Majorarea tarifelor Orange și Moldcell lovește în până la 30% din clienți

Între 25% și 30% din clienții Orange și Molcell vor fi loviți de majorarea tarifelor anunțată de cele două companii începând cu luna martie, potrivit unei analize publicate de InfoMarket.

Aceste majorări au și un alt scop – de a spori vânzările pachetelor de internet mobil, menționează autorii.

Orange și Moldcell au anunțat că din martie vor majora cu 50% tarifele pentru convorbirile extra-abonament. Deși reprezentanții companiei Orange susțin că aceste majorări nu vor afecta clienții, experții menționează că 25-30% dintre abonați depășesc limita inclusă în pachet, astfel că vor fi nevoiți să achite mai mult pentru serviciile de telefonie mobilă.

În plus, menționează autorii, ambele companii au anunțat despre majorarea cu 50% practic în același timp, iar noile tarife vor intra în vigoare tot cam în aceeași perioadă – 1 și 17martie, astfel că apare întrebarea dacă nu este vorba de o înțelegere între cele două companii, iar Consiliul Concurenței ar urma să se pronunțe pe marginea acestui subiect, dacă va fi sesizat.

Totodată, menționează InfoMarket, scopul acestor majorări este de a crește vânzările pachetelor de internet mobil, pentru că abonații vor tinde să cumpere astfel de pachete pentru a reduce numărul convorbirilor telefonice. Astfel, companiile de telefonie mobilă vor încasa venituri suplimentare.

Menționăm că astăzi Vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, a solicitat Consiliului Concurenței examinarea temeiului de majorare a tafirelor cu aproximativ 50% pentru serviciile la telefonie mobilă. Potrivit oficialului, companiile cele mai mari din țară, care asigură aceste servicii, Orange și Moldcell, sunt suspectate de o înțelegere de cartel.

Comentarii