10.11.2014 16:36
MAREA BRITANIE ÎȘI VA ACHITA, TOTUȘI, CONTRIBUȚIA
Marea Britanie va putea achita o contribuţie suplimentară de 1,7 miliarde de lire (2,1 miliarde euro) sterline la bugetul Uniunii Europene în două rate, până în luna septembrie a anului viitor, mult după alegerile generale care vor avea loc în Regatul Unit.
Anunţul a fost făcut de ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, după o reuniune a miniştrilor de comunitari de Finanţe de vineri, el afirmând inclusiv că a reuşit să reducă suma la jumătate, folosindu-se de rabaturile bugetare de care beneficiază ţara, relatează The Guardian, citat de Mediafax.ro.
Poziţia lui Osborne, însă, a fost contestată imediat de Comisia Europeană, care a clarificat că Marea Britanie a beneficiat întotdeauna de sistemul rabaturilor bugetare, astfel încât discountul asupra contribuţiei bugetare suplimentare ar fi fost oricum aplicat. Osbourne a reuşit totuşi să amâne plata contribuţiei până în septembrie 2015, după alegerile din regat, în loc de 1 decembrie 2014.
Anterior, Premierul David Cameron a susţinut că nu va plăti suma de 1,7 miliarde de lire solicitată de Comisie şi a respins şi termenul de 1 decembrie, după ce contribuţiile suplimentare ale mai multor state membre au fost anunţate la un summit UE de acum două săptămâni. Contribuția Marii Britanii pentru 2014 a fost mărită cu 2,1 miliarde de euro după luarea în calcul a cifrelor revizuite ale PIB-ului său.