30.10.2014 13:22

MAREA BRITANIE SUSȚINE MOLDOVA ÎN ALINIEREA PRODUSELOR AUTOHTONE LA STANDARDE EUROPENE

Marea Britanie va sprijini Republica Moldova în diversificarea piețelor pentru produsele autohtone și alinierea acestora la standardele UE. O declarație în acest sens a fost făcută de Phil BATSON, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi, care a avut loc ieri cu directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ion SULA.

Întrevederea a avut loc la inițiativa diplomatului britanic drept urmare a vizitei directorului general al ANSA în Regatul Unit, când au fost cercetate condițiile pentru importul de produse alimentare și analiza posibilităților de diversificare a piețelor de desfacere pentru produsele din RM, în special, mere și struguri de masă.


Potrivit ambasadorului britanic, țara sa vine să sprijine RM în diversificarea piețelor pentru produsele autohtone și alinierea acestora la standardele UE. În acest context, interlocutorii au mai vorbit despre posibilități de finanțare integrale sau parțiale ale unor proiecte de către Guvernul Britanic, pentru fortificarea capacității instituționale a Agenției.


Agenția Naţională pentru Siguranţa Alimentelor beneficiază de suportul Guvernului Britanic prin intermediul proiectului TWINNING, cu ajutorul agenției FERA, care organizează seminare și ateliere de lucru pentru Direcțiile Fitosanitare, Protecția Plantelor, Control Semincer, Coordonarea Posturilor de Frontieră.

Comentarii