29.04.2016 18:01
Marius Lazurca: Comerţul bilateral este de trei ori mai bun astăzi decât în 2010
Comerţul bilateral dintre Republica Moldova şi România este de trei ori mai mare în prezent decât era în anul 2010.
Aceasta se datorează inclusiv îmbunătăţirii relaţiilor politice dintre cele două ţări. Declaraţia a fost făcută de ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca în cadrul discuţiei publice cu tema „Relaţiile moldo-române: evoluţii, aşteptări, măsurători ai calităţii”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.
Potrivit ambasadorului, una din explicaţii ţine de embargoul impus de Federaţia Rusă la produsele moldoveneşti, pe criterii politice, în contextul negocierii şi semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE. „Ceea ce a pierdut piaţa rusă, a câştigat piaţa românească. Ceea ce a lovit exportatorii moldoveni dinspre Federaţia Rusă, a vindecat piaţa românească”, a declarat Marius Lazurca.
Ambasadorul a afirmat că dacă în anul 2010 România era al treilea partener economic al Republicii Moldova, în prezent, este de departe, cel mai important partener. „Aceasta este consecinţa mai multor factori. Întâi de toate e efectul ameliorării, normalizării relaţiilor noastre politice. E limpede că investitorii aşteaptă semnale politice pentru a păşi într-o piaţă. De asemenea, exportatorii se uită la relaţiile politice înainte de a se angaja în contracte, înainte de a lua credite pentru a exporta şi importa. Nu aş submina legătura dintre calitatea relaţiilor politice şi succesul, dinamica relaţiilor economice”, a declarat ambasadorul.
Referitor la investiţii, Marius Lazurca a declarat că România este pe locul 7-8 la capitolul investiţii în Republica Moldova. Unul dintre motive ar fi reticenţa investitorilor români de a merge peste hotarele ţării. „Doar 1% din PIB-ul României provine din investiţiile care au fost făcute peste hotare. Nu ştim să facem asta, să
folosim instrumentele pe care le avem, dar e timpul să depăşim această situaţi”, a afirmat ambasadorul.
Potrivit lui, un alt motiv ar fi că nu întotdeauna investitorii români au fost primiţi bine în Moldova. „Undeva, între aceste două cauze, ar trebuie să găsim explicaţia”, a notat ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca.
Discuţia publică de vineri, 29 aprilie este ediţia LIII-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.