10.06.2015 09:22
Măsurile BCE pentru prevenirea deflației
Bilanțul Băncii Centrale Europene și al băncilor centrale naționale din zona euro a crescut cu peste 11miliarde și jumătate de euro în săptămâna încheiată pe 5 iunie, până la 2.428 de miliarde de euro, arată datele publicate, marți, de BCE.
Potrivit cifrelor comunicate de BCE, la data de 5 iunie 2015, achizițiile de obligațiuni garantate cu active ale BCE au ajuns la 7,494 miliarde de euro, iar achizițiile de obligațiuni ipotecare au urcat până la 87,27 miliarde de euro. Valoarea totală a achizițiilor BCE, în special obligațiuni guvernamentale, s-au ridicat la 159,6 miliarde de euro în săptămâna încheiată pe 5 iunie, scrie Agerpres, cu referire la Reuters.
Extinderea bilanțului instituției este menită să prevină deflația și să stimuleze redresarea zonei euro, susțin analiștii și se realizează în contextul programului de relaxare cantitativă, demarat în luna martie. Președintele BCE, Mario Draghi, a anunțat achiziții lunare combinate de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro, măsuri care vor fi luate până în septembrie 2016.