01.02.2016 07:13

Microsoft a raportat venituri şi profit în scădere

Microsoft a raportat venituri şi profit în scădere pentru ultimele trei luni ale anului trecut, al doilea trimestru al anului fiscal, însă rezultatele au fost mai bune decât cele estimate de analişti, iar acţiunile companiei au crescut cu peste 8%, potrivit CNBC.

Veniturile au scăzut cu 10%, la 23,8 miliarde dolari (standarde de contabilitate americane), iar profitul cu aproape 15%, la 5 miliarde de dolari. Veniturile ajustate, raportate non-GAAP, au scăzut cu 2%, la 25,69 miliarde dolari, iar profitul a urcat cu 8%, la 6,27 miliarde dolari.

Fără impactul pe care dolarul puternic îl are asupra raportării rezultatelor din afara SUA, veniturile au urcat cu 3%, iar profitul cu 20%.

Titlurile companiei au crescut chiar şi cu peste 8% în tranzacţiile cu contracte futures realizate în afara programului de tranzacţionare al bursei din SUA.

Investitorii sunt entuziasmaţi în mod deosebit de evoluţia afacerilor Microsoft, notează CNBC. Astfel, compania a anunţat vânzări realizate, dar care vor fi raportate la o dată ulterioară, de 25 miliarde dolari, în timp ce analiştii estimau 23 miliarde dolari.

"Se pare că Microsoft beneficiază de un trend pozitiv în 2016 în loc să încetinească, iar evoluţia este diferită faţă de ceea ce auzim de la alte companii din IT", a declarat Daniel Ives, analist la FBR Capital Markets.

Compania a anunţat şi că a transferat către acţionari în ultimele trei luni ale anului trecut 6,5 miliarde de dolari, prin programe de răscumpărare de titluri proprii şi acordare de dividende.

Sursa: mediafax.ro

Comentarii