23.07.2015 14:47
Miliarde pe drumuri
Volumul resurselor dedicate întreținerii drumurilor autohtone a crescut simțitor în ultimii doi ani, pe fundalul majorării taxelor locale. Cu toate acestea, autoritățile nu s-au învățat să planifice și să cheltuie eficient acești bani, se arată în studiul recent efectuat de ”Expert Grup”.
Studiul relevă că principalele probleme ce țin de activitatea Fondului Rutier sunt legate de planificarea defectuoasă a veniturilor, de modul arbitrar de alocare a resurselor, deciziile de efectuare a lucrărilor având mai degrabă un caracter politic și nu reflectă interesul public a cât mai multor cetățeni. Există și puțină transparență în activitatea Fondului, deoarece sunt publicate rapoarte sumare din care nu este clar cum au fost cheltuiți banii acumulați. Dumitru Budianschi, directorul de programe ”Expert-Grup” este de părere că țara noastră a depășit etapa când alocarea directă pentru mentenanța drumurilor era necesară, acum însă e timpul să renunțăm la acest Fond, iar cheltuielile respective să fie prevăzute în bugetul de stat, după exemplul altor țări.
Experții au constatat că și procesul de achiziții decurge cu grave încălcări de concurență și eficiență, când sumele din contractele finanțate din acest Fond au fost majorate ulterior cu 29% față de suma inițială, iar termenul de garanție a lucrărilor a fost micșorat esențial comparativ cu cel prevăzut în documentele de licitație. De asemenea, o parte dintre mijloacele Fondului au fost utilizate contrar destinației. Spre exemplu, străzile din satul nemțeni, Hâncești au fost construite în 2012, însă cele 22 milioane de lei au fost incluse la cheltuieli abia în 2014.
Viceministrul transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Anatol Usatâii recunoaște deficiențele enumărate în activitatea Fondului. El însă a spus că lucrurile urmează să se redreseze, întrucât există strategii concrete care țin de mentenanța drumurilor naționale. Mai greu este cu drumurile locale, a precizat viceministrul.
În ultimii 5-6 ani, Fondul Rutier a înregistrat o creştere exorbitantă. Dacă în 2009 au fost alocate 241 milioane de lei, până în anul curent, Fondul s-a majorat cu puțin peste 93% și a ajuns la 1 miliard 523 milioane de lei. În următorii ani, autorităţile ar urma să cumuleze în fond până la4 miliarde de lei, din contul unor taxe mai mari aplicate pe transportul rutier. În prezent, Fondul Rutier deține o pondere de 5,5% în bugetul de stat și de peste 1,2% în PIB. În țările cu o rețea de drumuri mai dezvoltată și cu o capacitate de plată mai mare, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru întreținerea drumurilor este mai mică.