19.03.2015 16:57
Modificarea termenului moratoriului stabilit de BNM în cazul celor trei bănci, a fost amînat astăzi de către Parlament
Parlamentul a amânat astăzi dezbaterea proiectului de lege privind modificarea termenului moratoriului stabilit de BNM în cazul celor trei bănci administrate special. Aleșii poporului au convenit să examineze mai întâi raportul Comisiei de anchetă.
Viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag a propus ca moratoriul să fie extins până la 9 luni, plus 2 luni, iar termenul să fie egal cu cel al administrării speciale. Moloșag a precizat că administrarea specială și moratoriul sunt lucruri diferite. Măsura de moratoriu vine să susțină BNM care a pus administrarea specială pentru a menține activele în bănci. Liberali, socialiști, comuniști s-au arătat sceptici de iniţiativa BNM, motivând că banca centrală ar ascunde noi furturi de la cele trei bănci.
”Și noi suntem în așteptarea raportului comisiei. Moratoriul pentru trei bănci expiră pe 27 martie în condițiile în care nu se extinde, orice acționar sau orice persoană afiliată băncii are dreptul să solicite activele din aceste bănci”, a spus în replică viceguvernatorul BNM. Comisia de anchetă a anunțat că va prezenta Parlamentului,marția viitoare, raportul privind situaţia de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. BNM a instituit administrare specială la cele trei bănci la sfârşitul anului trecut ca urmare a tranzacţiilor suspecte și acordarea creditelor neperformante. Moratoriul instituit la cele trei instituții financiare expiră pe 27 martie curent.