Autoritățile de la Chișinău au solicitat sprijinul Bulgariei pentru a deschide noi Centre de informare despre Uniunea Europeană în sudul țării, precum este cel din Taraclia, care a fost inaugurat în iunie 2014, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia.
Solicitarea a fost lansată de către Speakerul Andrian Candu în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Bulgariei în Republica Moldova, Petar Vâlov. Potrivit Președintelui Parlamentului, cunoașterea experienței altor state UE cu privire la procesul de integrare europeană va ajuta cetățenii noștri să înțeleagă mai ușor cum pot profita de oportunitățile care vor fi create. Oficialii au mai discutat despre cooperarea moldo-bulgară în cadrul formatelor regionale la care participă cele două state. În acest context, diplomatul bulgar a solicitat sprijinul Republicii Moldova pentru crearea unui secretariat permanent al Procesului de Cooperare Regională din Sud-Estul Europei, la Sofia.
Comunitatea bulgarilor din Republica Moldova numără aproximativ 90 de mii de membri.