03.12.2014 16:43

MOLDOVA ȘI CHINA, ÎNTR-O ȘEDINȚĂ DE COOPERARE COMERCIAL-ECONOMICĂ

Mâine, la Beijing se va dezfășura Şedinţa Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică, anunță Ministerul Economiei. Discuțiile se vor axa pe domenii prioritare pentru economia națională, precum agricultura, infrastructura drumurilor, transportul și sectorul bancar.

În cadrul acestui eveniment urmează a fi semnate un şir de documente, precum Acordul privind cooperare economică şi tehnică pentru anul 2015, Protocolul celei de-a VII-a şedinţe a comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică şi Protocolul cu privire la consolidarea cooperării în cadrul circuitului economic Drumul Mătăsii.

Totodată, delegația moldovenească, condusă de viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, va conveni asupra creșterii volumelor de vin și a produselor agricole exportate în China. Potrivit comunicatului Ministerului Economiei, vor fi efectuate vizite la companii mari, cu scopul de a atrage investiții în Moldova în proiecte ce țin de infrastructura și construcţia căilor ferate.

De asemenea, vor avea loc întrevederile bilaterale cu reprezentanţii sectorului bancar, în special China Exim Bank, cu compania chineză AVIC şi cu reprezentanţii companiilor Huawei și Sino Hidro, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Comentarii