01.03.2016 13:22
Negruța: "Portițele" pentru grupurile de interese trebuie închise
Discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional în vederea semnării unui acord de finanțare ar putea fi reluate abia la toamnă, consideră fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța. Pînă atunci, spune economistul, autoritățile trebuie să întreprindă pași concreți în problema redresării sectorului bancar și să avanseze cu ancheta privind furtul miliardului, notează NOI.md.
Condiția de bază pentru a avea dialog cu partenerii de dezvoltare și deblocarea pe finanțări externe este semnarea unui memorandum cu FMI, susține fostul ministru.
„Abia în toamnă vom putea avea acest dialog. Mobilizarea și consolidarea fiscală pe intern se poate totuși face, dar pentru asta e nevoie de schimbat acel acces sau de închis portița cu magazinele «Duty Free», unde zeci și sute de milioane se trec în regim fără impozitare. Mai e vorba și de automobile, unde legislația internațională este dată peste cap vizavi de statutul de rezident aici, mașini cu numere străine nu sînt înregistrate și nu plătesc accizele la stat. Pe de altă parte, avem acele înțelegeri care rezultă din Acordul de asociere vizavi de politica accizelor la țigări, în ultimii doi ani Guvernul făcînd exact invers decît înțelegerile avute cu partenerii de dialog. Deci sînt anumite portițe deschise pentru anumite grupuri de interese, care trebuie închise și, respectiv, vor aduce și mijloace adiționale la buget”, a explicat Negruța în cadrul unui interviu.
În opinia economistului, deocamdată, în acțiunile guvernării predomină populismul, în timp ce reformele sînt lăsate pe plan secund. Potrivit lui, autoritățile continuă să ignore problemele care au stîrnit cele mai mari îngrijorări în rîndul partenerilor externi.
„E vorba de sectorul bancar și acel plan de redresare a situației în sectorul bancar care nicidecum nu apare. Sînt alte trei bănci în supraveghere specială și acest procedeu nu are o finalitate și concluzii de rigoare. Şi există investigarea jafului secolului, care, deocamdată, nu are nicio mișcare din partea autorităților de aici. Aceste trei subiecte deranjează enorm de mult partenerii de dezvoltare și Fondul Monetar”, a punctat Veaceslav Negruța.
SURSA: NOI.MD