06.11.2015 16:17
Niciun candidat la șefia BNM
Niciun candidat la funcția de guvernator al Băncii Naționale nu a fost prea bun în opinia membrilor comisiei speciale. Membrii acesteia nu și-au oferit votul de aprobare nici unuia dintre cei opt pretendenți. Informația a fost făcută publică după ultima ședință a comisiei speciale.
În cadrul concursului au fost depuse 9 dosare, iar după ce unul dintre candidați și-a retras dosarul, comisia urma să aleagă doi finaliști ca să-i prezinte în fața Parlamentului pentru o decizie finală.
Comisia specială a fost creată pe data de 2 octombrie, la inițiativa speaker-ului Andrian Candu în scopul de a asigura transparența procesului de selectare și termenele de înaintare a cererilor. Din comisie fac parte reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, ai mediului academic, din domeniul bancar, experți independenți și reprezentanți ai societății civile.