11.12.2014 16:32

NU EXISTĂ AFACERI FĂRĂ ȘTIINȚĂ ȘI NICI INVERS

Nu există afaceri fără știință și nici știință fără afaceri. De acest lucru au încercat să ne convingă cercetătorii științifici și oamenii de afaceri, care s-au reunit astăzi față în față, pentru a discuta despre necesitatea colaborării celor două sectoare. Potrivit lor, conexiunea dintre mediul științific și cel al afacerilor ar spori nivelul de competitivitate al produselor fabricate în Republica Moldova. MBC TV a fost partener media al acestui eveniment. Detalii de la forum, aflați din reportajul următor.

Nu pot dezvolta o afacere fără știință și nici nu pot cerceta fără bani. Aceasta susțin oamenii de știință și cei din mediul afacerilor care s-au reunit în cadrul forumului ”Știință și Business” desfășurat în premieră în țara noastră.

Deocamdată, există puține exemple de cooperare de succes între cercetătorii și antreprenorii moldoveni, însă, autoritățile dau asigurări că vor face tot posibilul pentru a stimula aceste interacțiuni.

Potrivit autorităților, Strategia Inovațională 2020, adoptată anul trecut, urmează să contribuie la sporirea competitivității internaționale a țării, iar prin programe europene de cercetare ”Orizont 2020” și ”COSME”, pot fi atrase fonduri pentru proiecte inovatoare. Mai mult decât atât, în cadrul acestor programe, antreprenorii vor putea beneficia de vouchere în valoare de 4 mii de euro, pentru a achita proiectele de cercetare. Evenimentul a fost organizat de Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic al Academiei de Științe a Moldovei.

Comentarii