27.01.2016 10:15
Numărul declarațiilor electronice la export – în continuă creștere
Numărul agenților economici care au trecut la vămuire electronică este în continuă creștere. Astfel, dacă în 2014 erau înregistrate doar zeci de declarații electronice la export, în 2015 cifra acestora a crescut la peste 71 de mii.
La ziua de astăzi, deja 65% din totalul exporturilor sunt declarate electronic, conform regimurilor vamale stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 904 din 13.11.2013. Această tendință este în continuă ascensiune.
Din 1 martie 2015, toți agenții economici pot declara electronic nu doar exportul dar și importul de mărfuri. Odată cu lansarea declarării electronice au fost create 29 posturi vamale virtuale/electronice care asigură procesarea declarațiilor vamale, depuse de agenții economici din toate regiunile țării.