17.07.2015 07:47
O afacere cu urechi lungi și viitor luminos
Se pare că, în Republica Moldova, carnea de iepure nu este tocmai apreciată, or pe piața locală există doar câțiva fermieri care cresc aceste rozătoare.
În încercarea de a afla ce presupune o crescătorie de iepuri, am mers la Mateuți, r-nul Rezina în vizită la Oleg Tihon, pasionat de acest domeniu, la ferma căruia am găsit aproape 1000 de urecheați în aer liber și am aflat câteva secrete despre îngrijirea acestora.
Acum șase ani, Oleg Tihon, a renunțat să crească oi în favoarea iepurilor. Primele animale din ferma sa au fost cele opt iepuroaice cumpărate de la Chișinău. Iar pentru că iepurele este un animal fin, condițiile în care acesta trebuie crescut sunt deosebite. Producătorul a cumpărat și cuști speciale, după care și-a format propria schemă de creștere a urecheaților.
Ulterior, pentru crearea condițiilor prielnice pentru iepuri, fermierul a început să construiască singur cuștile. „M-am condus după cuștile pe care le aveam, dar am introdus și ceva nou, după tehnologia gândită de mine”, spune bărbatul.
Producătorul ne-a spus că aceste animale pufoase au nevoie de o îngrijire deosebită. În primul rând, este nevoie ca în cuștile lor să fie mereu curat și aerisit. Din această cauză, podeaua cuștilor din ferma sa este din plasă metalică, permițând astfel ca gunoiul să treacă prin aceasta, iar cușca să rămână curată.
900 de iepuri
La întrebarea câți iepuri are în ferma sa, producătorul ne-a spus că a pierdut numărătoarea. „Avem 150 de iepuroaice, care au și pui mici pe care nu i-am putut încă număra. Femelele iepurilor nu iubesc când cineva intră peste puii ei”, spune Oleg. Dar, în medie, numărul urecheaților ajunge la cifra de 900.
Iepurii care cresc la ferma din Mateuți sunt de câteva rase: vienez albastru – care are o nuanță a blănii de culoare albăstrie, neozeelandez roșu, cu nuanță a blănii care dă spre roșu, gigantul sur și iepurele California, care este de culoare albă și este cea mai răspândită rasă în R. Moldova.
Toți iepurii din gospodăria fermierului sunt cumpărați atât de la expoziții locale, cât și internaționale. „Primii ani când veneam cu ei de la expoziție, în perioada de adaptare, aveam mari probleme cu ei. La noi iarna e frig, vara e cald, iar după cum am mai spus, iepurii sunt animale fine. Totuși, ai mei s-au călit la toate condițiile noastre”, a afirmat producătorul.
Carne curată și sănătoasă
Producătorul ne-a spus că metoda de creștere a iepurilor afară la aer curat este cea mai potrivită pentru a obține carnea sănătoasă și bună. „Eu știu una și nu mă va convinge nimeni de altceva: carnea de iepure crescută la aer curat este cu mult mai bună decât cea crescută înăuntru”, a afirmat bărbatul de 40 de ani.
Pe timp de vară, producătorul spune că alimentează iepurii cu apă de două ori pe zi. Iar pentru sezonul rece, avea implementat un sistem cu încălzitoare mici pentru fiecare cușcă în parte, care menținea apa la temperatura necesară. Dar din cauza costurilor mari la electricitate a fost nevoit să renunțe la acesta. „De patru ani de zile m-am dezis de toate tehnologiile. În prezent ferma de iepuri nu depinde de electricitate. În caz de un cataclism, animalele vor crește în voie. Imaginați-vă ce se întâmplă la fermele mari când se stinge lumina”, a spus Oleg Tihon.
De la 12 cuști inițiale, fermierul a ajuns astăzi să aibă 25 de cuști cu iepuri. Timp de șase ani de zile, bărbatul a investit în jur de 25 de mii de dolari pentru îngrijirea acestora.
Iepurii nu mănâncă iarbă verde
Producătorul spune că hrana animalelor sale este compusă doar din granule și fân. Granulele conțin soia, porumb, orz și lucernă, acestea fiind procurate de la un producător din Strășeni. „Iepurii noștri mănâncă fân anul împrejur, iar iarbă verde nu le dăm deloc. Iarba verde aduce mai multe daune decât foloase. Și în iarba proaspătă nu sunt atât de multe vitamine pe cât ar părea”, ne-a asigurat bărbatul.
Fermierul ne-a spus că această afacere presupune investiții mari și nu este pentru oricine. „Lucrul acesta nu e pentru bișniță sau business. Trebuie să ai răbdare și să-ți placă să îngrijești de iepurași”, afirmă Oleg Tihon. Bărbatul a spus că a încercat să învețe și alți potențiali producători să crească iepuri, dar acestora nu le-a reușit. „Le-am dat mură în gură și tot nu le-a mers. Oamenii la noi nu prea iubesc să lucreze. Dar altfel, rezultat nu se poate obține decât prin muncă”, a spus acesta.
La începutul afacerii, fermierul a spus că nu prea a avut parte de vânzări, fiindcă a mers spre înmulțirea animalelor. Iar vânzarea cărnii de iepure se petrecea în stocuri limitate doar în regiune. Dar, pe viitor, are planuri să crească și să ajungă chiar și la Chișinău.
„La noi oamenii nu prea iubesc carnea de iepure. Majoritatea preferă carnea de porc. Dar, așa cum spun și medicii, mai bună decât carnea de iepure nu este nimic”, a afirmat bărbatul, care vinde un kilogram de carne de iepure cu 100 de lei, preț care se menține pe piață de câțiva ani.
Fermierul a mai spus că este foarte greu să ai o mică afacere și să o administrezi în condițiile pieței de astăzi. Chiar dacă producătorii investesc sume mari de bani pentru dezvoltarea afacerii, aceștia nu sunt asigurați, iar în orice clipă își pot pierde afacerile. „Până nu se va întoarce statul cu fața spre producător, lucrurile nu se vor schimba. Chiar dacă nu ne pot oferi ajutor, măcar să nu ne îngroape”, a spus acesta, reiterând că acum statul ar trebui să se preocupe de crearea condițiilor pentru micii producători și deschiderea piețelor de desfacere.
Beneficiile cărnii de iepure:
- nivelul colesterolului din carnea de iepure este mult mai mic decât la pui, curcan, vită, porc;
- are un procentaj mai mic de grăsime decât carnea de găină, curcan, carnea de vită și carnea de porc;
- iepurele este bogat în proteine;
- carnea de iepure este ideală pentru diete speciale, pentru bolile de inimă, pentru dietele specifice vârstnicilor, dieta cu sodiu puțin, dieta pentru slăbire etc.