17.12.2015 11:08
O comisie specială va decide soarta pavilionului Moldovei de la Expoziţia de la Milano
Guvernul a instituit o comisie specială pentru gestiunea eficientă a bunurilor publice rămase după participarea Moldovei la Expoziţia „World Expo 2015” de la Milano.
Această comisie va fi condusă de vicepremierul, ministrul Economiei, Stephane Bride, secretarul ei va fi directorul Organizaţiei pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exportului din Moldova (MIEPO), Dona Şcola. În componenţa Comisiei au fost incluşi reprezentanţii diverselor ministere şi instituţii.
Se prevede că pavilionul naţional al Moldovei de la Expoziţia mondială „World Expo 2015” de la Milano va fi demontat până în martie 2016 şi transportat în ţară, iar comisia nominalizată va organiza cu suportul MIEPO un concurs naţional de idei şi proiecte pentru stabilirea posibilităţilor utilizării ulterioare a acestui pavilion al Moldovei.
Reprezentanţii MIEPO au menţionat că la viitorul concurs vor putea participa companiile publice şi private, precum şi investitorii străini, iar principala condiţie va fi deţinerea de către companie a unul teren potrivit pentru amplasarea pavilionului şi a resurselor necesare pentru investiţii şi valorificarea maximală a potenţialului acestei construcţii. Pavilionul va fi transmis pentru utilizare ulterioară companiei care va fi selectată în cadrul concursului public.
Sursă: noi.md