10.06.2016 12:40
OMC va susține Moldova pentru dezvoltarea comerțului internațional
Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică din partea statelor membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) pentru dezvoltarea comerțului internațional.
Parlamentul a aprobat legea cu privire la adoptarea protocolului privind modificarea Acordului de la Marakesh despre crerea OMC, semnat pe 27 noiembrie 2014 la Geneva.
Potrivit Ministerului Economiei, acest document conține un complex de măsuri pentru contribuirea la dezvoltarea comerțului regional și internațional prin reducerea barierelor administrative, tarifare și netarifare.
Conform protocolului, pentru implementarea acestora statele membre ale OMC aflate în curs de dezvoltare pot beneficia de asistență tehnică.
La nivel național de implementarea și coordonarea aplicării prevederilor acordului se va ocupa Comitetul național pentru comerț, din care vor face parte reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, oameni de afaceri.
De menționat că 162 de state membre ale OMC au încheiat negocierile privind Aocrul de simplificare a procedurilor de comerț, în cadrul celei de-a noua conferință ministerială de la Bali din anul 2013. Toto atunci miniștrii au solicitat Consiliului General să adopte protocolul privind includerea acordului cu privire la simplificarea procedurilor de comerț la anexa nr. 1 din Acordul de la Marakesh. Tratatul are trei compartimente care includ prevederi cu privire la accelerarea circulației mărfurilor și susținerea țărilor aflate în curs de dezvoltare, cu scopul realizării Acordului.