24.06.2016 11:12
ONU va susține reformele de modernizare a economiei Moldovei
ONU va susține eforturile Guvernului Moldovei în promovarea reformelor de modernizare a economiei naționale, în particular, cele ce vizează realizarea unor proiecte investiționale sau de alt gen în infrastructură, dezvoltare regională, sănătate, transporturi, sectorul energetic etc.
Asigurări în acest sens a dat Înaltul Reprezentant al ONU pentru țările cel mai puțin dezvoltate, țărilor fără ieșire la mare și țărilor mici insulare în curs de dezvoltare (UN-OHRLLS), Gyan Chandra Acharya, care a avut o întrevedere de lucru cu viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, la Geneva.
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor economice din diferite zone, posibilităților extinderii cooperării bilaterale, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiționale sau de alt gen în țara noastră.
În context, ministrul Economiei a menționat că Guvernul Republicii Moldova este cointeresat în atragerea investițiilor străine directe în economia națională, deoarece acestea constituie un imbold puternic în dezvoltarea tuturor domeniilor social-economice.
Vorbind despre măsurile întreprinse de autoritățile centrale, inclusiv reducerea numărului actelor permisive și a organelor de control de stat, crearea unui climat favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, Octavian Calmîc a menționat și eforturile Republicii Moldova în realizarea angajamentelor internaționale.
Drept exemplu servesc ultimele evenimente de la Geneva, unde țara noastră a prezentat instrumentele de ratificare a două acorduri importante în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului pentru dezvoltarea în continuare a economiei naționale – privind achizițiile publice și facilitarea comerțului.
Vicepremierul a reconfirmat o dată în plus poziția fermă a țării noastre privind susținerea deciziilor reuniunilor de la Bali și Nairobi ce vizează eliminarea subvențiilor în agricultură, public stock holding în agricultură și special safeguard mechanism pentru țările în curs de dezvoltare.
La rîndul său, Gyan Chandra Acharya a apreciat înalt eforturile Guvernului Republicii Moldova privind implementarea unor strategii de dezvoltare economică, bazate pe experiența altor state occidentale.
Referindu-se la aspectele cooperării bilaterale, oficialul ONU a menționat că instituția pe care o reprezintă va susține inițiativele moldovenești privind realizarea unor proiecte investiționale sau de alt gen în infrastructură, dezvoltare regională, sănătate, transporturi, sectorul energetic etc. „Noi sîntem deschiși pentru colaborare cu toate statele lumii, în special cu cele care promovează reforme moderne, în folosul omului”, a punctat oficialul ONU.
SURSA