10.12.2015 15:22

Oportunități ratate, din lipsă de finanțare

Din lipsă de finanțări pentru parcurile industriale, statul a ratat venituri la buget care se ridică la câteva zeci de milioane de euro anual. Despre aceasta a declarat președintele Asociației Patronale a Parcurilor Industriale din Moldova, Vitalie Vrabie.

Parcurile industriale din Moldova și-ar putea crește simțitor numărul locurilor de muncă și volumul de producție, iar în rezultat ele ar genera mai multe venituri la buget. Potrivit unui studiu, acestea ar putea efectua defalcări anuale de aproximativ 27,7 mil. euro. Asta însă cu condiția că în parcuri vor fi investite circa 100 de milioane de euro.

”Ipotetic, dacă s-ar fi întâmplat să dispunem de resursele necesare, care sunt estimate la 100 mln. de euro, noi avea să mărim suprafețele de producere până la 800 mii m.p., sau, echivalentul acestora, 9 mii de locuri de muncă create, cu toate plățile ce rezultă din activitatea angajaților. Noi le-am ratat, însă nu definitiv”, - a povestit Vitalie Vrabie.

În Moldova activează 9 parcuri industriale, în două dintre acestea statul deține cotă majoritară. Ministerul Economiei planifică să atragă în aceste entități peste 262 mil. euro. Volumul investițiilor realizate până în prezent constituie 723 mil. lei sau aproximativ 33 mil. euro. În primele nouă luni ale anului curent, parcurile industriale au atras investiții în sumă de 400 mil. lei, potrivit Asociației Patronale.

Comentarii