27.04.2015 12:41
PARE 1+1 a aprobat finanțarea a încă 49 de proiecte investiționale în sumă totală de peste 9,3 milioane de lei
Pe 24 aprilie, s-a desfăşurat prima şedinţă a Comitetului de Supraveghere al Programului „PARE 1+1” din anul 2015, în cadrul căruia au fost acceptate spre finanţare 49 de proiecte investiţionale, depuse de lucrătorii migranţi şi rudele acestora, în sumă totală de peste 9,3 milioane de lei, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a specificat că Programul PARE 1+1, care este unul de succes, constituie un exemplu elocvent de orientare spre standardele europene. El a
menționat că Programul PARE 1+1 necesită în continuare o promovare atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și peste hotarele ei, în special, în localitățile unde se află la muncă cetățenii noștri. La rândul ei, Iulia Iabanji, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a declarat că la momentul actual mai sînt 217 de dosare depuse, în valoare totală de circa 40 de milioane de lei. În bugetul pentru anul curent sunt prevăzuți 30 de milioane de lei pentru susținerea proiectelor investiționale prin intermediul Programului PARE, iar ODIMM este în proces de identificare a potențialilor donatori, care ar putea fi parteneri în susținerea proiectelor înaintate de migrații reveniți acasă sau rudele lor.
Potrivit unui studiu realizat de ODIMM, în perioada anilor 2010-2014, circa 1100 de persoane au fost instruite prin intermediul Programului PARE în domeniul desfășurării unei afaceri, iar 504 întreprinderi au beneficiat de finanțare nerambursabilă în sumă de 200 de mii de lei fiecare.