23.03.2015 12:11

Pentru prima dată, statul Român renunță la gazul rusesc

Decizie fără precedent pentru România. Pentru prima dată în ultimele decenii, statul Român renunță să mai importe gaze din Federația Rusă începând cu luna aprilie. Astfel, începînd cu luna viitoare, necesarul populaţiei va fi acoperit în totalitate din resursele naturale interne.

În fiecare an, România foloseşte circa 10,11 miliarde metri cubi de gaz, dintre care 400 milioane de metri cubi sunt furnizaţi de Rusia. Potrivit agenției de presă rador.ro va fi pentru prima dată când România va conta doar pe propria producţie de gaz. De la iarna însă, când creşte consumul, importul de gaz ar putea fi restabilit. Extracţia de gaz din România acoperă în prezent atât consumul casnic al populaţiei, cât şi consumul întreprinderilor industriale. Anterior s-a anunțat că Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria au convenit asupra unui memorandum privind construirea conductei de gaz “Eastring”, propusă în noiembrie 2014, drept alternativă la “South Stream”. În 2014, România își asigura peste 90% din consumul de gaze din producția internă. Odată cu descoperirea și exploatarea noilor zăcăminte producția României de gaze naturale este în creștere.

Comentarii