27.10.2015 16:02
Performanța sistemului de pensii
Actualul sistem public de pensii este unul fragil și inechitabil, mai ales că este supus și unor presiuni excesive din partea economiei tenebre sau a unor categorii favorizate de pensionari. Concluziile se conțin într-un raport recent al Curții de Conturi. În cele din urmă, auditorii recomandă să fie introdus un cadru instituțional unic.
În prezent, nu există o statistică sistematizată pe țară care să indice numărul exact de beneficiari și cheltuieli aferente pensiilor. Este prima deficiență serioasă, stabilită de Curtea de Conturi. În al doilea rând, sistemul public de pensii nu este sustenabil financiar. Asta deoarece, cheltuielile pentru prestațiile sociale prevalează asupra veniturilor, ceea ce în final produce un deficit riscant. De altfel, în ultimii trei ani, transferurile de la bugetul de stat pentru acoperirea acestuia s-au majorat cu peste 64 mil. lei. Auditorii constată că și datoriile agenților economici la bugetul asigurărilor sociale, cu atât mai mult, economia tenebră pun presiuni enorme asupra sistemului.
”Aceste sunt schemele cele mai primitive: salariul ”la plic” și munca ”la negru”, - afirmă șef-adjunct al Inspectoratul Fiscal Adrian Timotin. - Dar ajungem și la agenții economici mari, care practică scheme cum ar fi majorarea artificială a dividentelor. Din acestea se achită ulterior salariul în plic. Dacă la dividende este reținere de 6%, iar agentul economic plătește respective 12% impozitul pe venit, companiile evită deja plata contribuțiilor la asigurări sociale și de stat”.
În același timp, la formarea sistemului de pensii nu contribuie nici angajații organelor de forță. În schimb, această categorie de pensionari consumă peste 9% din cheltuielile totale pe sistem. Anual, din bugetul de stat sunt alocate în jur de 800 mil. lei pentru pensiile foștilor angajați ai ministerelor de Interne, Apărării, CNA, SIS, Departamentului Penitenciare și Serviciului de Protecție și Pază de Stat. În context, auditorii, dar și Ministerul Muncii și Protecției Sociale sunt de părere că sistemul trebuie unificat, prin întărirea capacităților instituționale ale CNAS. Cu alte cuvinte, militarii și celelalte categorii de pensionari favorizați să fie absorbiți într-un sistem unic de pensionare.
”Noi avem nevoie și de unificarea sistemelor de pensii care sunt în țara noastră. Se poate observa care este decalajul de pensii, de la cele mai mici la cele mai mari. Această abordare persista pe parcursul anilor. Poate nu este vina conducerii actuale, dar se știe că legea din 1998 se referea pentru clasa privilegiată”, - a declarat ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Mircea Buga.
La sfârșitul anului trecut, în Moldova erau înregistrați 691 mii de pensionari, iar cheltuielile de acordare a pensiilor au însumat 9,1 mld. lei. Datoriile față de bugetul de asigurări sociale au depășit un miliard de lei în 2014. Alte 143 mil. lei reprezintă datoriile cu risc de nerecuperare. În prezent, în jur de 97% din totalul beneficiarilor de pensii sunt remunerați din bugetul CNAS.
Raportul Curții de Conturi a cuprins perioada 2012-2014 și a analizat performanța sistemului de pensii în Republica Moldova.