01.09.2016 14:35

Perioada de acordare a creditului polonez de 100 de milioane de euro ar putea fi extinsă

Vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici a solicitat autorităţilor poloneze examinarea posibilităţii de a extinde perioada de acordare a creditului de 100 de milioane de euro, destinat dezvoltării sectorului agroindustrial, relatează NOI.md.

În cadrul Summitului preşedinţilor parlamentelor din ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est, care s-a desfăşurat la Varşovia, Liliana Palihovici a exprimat gratitudine autorităţilor din Polonia pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv pentru sprijinul financiar acordat în cadrul Programului de asistenţă pentru dezvoltare.

În acest context, vicepreşedintele Parlamentului a solicitat autorităţilor poloneze examinarea posibilităţii de a extinde perioada de acordare a creditului astfel încît să fie asigurată asimilarea eficientă a fondurilor disponibile.

Acordul de asistenţă a fost semnat de Polonia şi Republica Moldova încă în primăvara anului 2014, dar pînă în prezent fermierii nu au primit niciun ban, întrucît autorităţile nu au putut conveni asupra mecanismului de implementare a proiectului.

Creditul este acordat agricultorilor pentru 12 ani, cu o perioadă de graţie de trei ani. Anterior, atît reprezentanţii unităţii de implementare a programului de asistenţă, cît şi fermierii au criticat decizia Ministerului Finanţelor potrivit căreia împrumuturile urmează să fie acordate prin intermediul băncilor.

SURSA

Comentarii