16.12.2014 15:23

Peste 30 mii de locuințe din Chișinău au datorii față de agentul termic

Peste 30 de mii de apartamente din Capitală au datorii față de furnizorul termic. Potrivit administrației „CET-2”, la întâi decembrie, consumatorii aveau deja datorii de peste 1000 lei pentru consumul de energie termică. Astfel, furnizorul de căldură solicită datornicilor să achite neîntârziat plăţile restante pentru energia termică consumată.

Administraţia S.A. „CET-2” anunţă că va recurge în continuare la acţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova în vederea încasării plăţilor pentru consumul de energie termică şi solicită consumatorilor care mai înregistrează restanţe de plată să-şi onoreze obligaţiunile financiare. Rău-platnicilor le-au fost expediate 278 reclamaţii în sumă totală de un milion de lei, oferindu-li-se termen de 7 zile pentru onorarea restanţelor, în caz contrar aceştia urmând a fi acţionaţi în instanţele de judecată.


Totodată, instanţele judecătoreşti au pronunţat 123 de hotărâri cu privire la încasarea datoriilor pentru energia termică în valoare de peste un 1,5 milioane de lei. Menționăm că prin intermediul executorilor judecătoreşti au fost încasate forţat sume debitoare de 404 489 lei, fiind integral executate 44 de titluri executorii.

Comentarii