26.11.2014 13:38

PLANUL DE INVESTIȚII - PROIECTUL CHEIE AL COMISIEI JUNCKER

Astăzi, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker își va prezenta în fața Parlamentului European, planul de investiții, principalul proiect al mandatului său. Acesta este destinat să mobilizeze peste 300 de miliarde de euro pentru investiții în Europa cu scopul de a relansa creșterea economică, bazându-se în special pe fonduri private. Cu toate acestea, unii comisari europeni sunt sceptici în ceea ce privește reușita acestui plan, încât există mare nevoie de bani și necesitate de ai gestiona într-un mod cât mai efectiv, informează Agenția France Press.

Protrivit unui comunicat al CE, planul de investiții al lui Juncker, vizează dozarea între finanțarea publică și cea privată și consecințele asupra finanțelor statelor, precum și șansele sale de reușită. Totodată, pilotarea acestui plan, prevăzut pe trei ani, va fi asigurată de Banca Europeană de Investiții.


Soluția găsită de Comisia Europeană constă în a-i încredința gestiunea unui nou Fond european pentru investiții strategice, care va susține proiecte mai riscante decât cele pe care le finanțează de obicei. Fondul va fi dotat cu 16 miliarde de euro, garanție provenind din bugetul UE, din care jumătate este constituită din resurse bugetare existente.

Dacă i se vor adăuga 5 miliarde de euro ale BEI, fondul va crește la 21 de miliarde. Proiectele financiare vor fi alese dintr-o listă propusă de statele membre, dar nu va exista o 'cotă de stat', subliniază o sursă europeană.

Ulterior, un comitet de experți va face trierea, în funcție de pertinența proiectelor. Comisia estimează că planul de investiții ar putea adăuga între 330 și 410 miliarde de euro PIB-ului european, și ar crea între 1 și 1,3 milioane de locuri de muncă în următorii trei ani.

Comentarii