07.11.2014 12:07

POLONIA SE OPUNE ADERĂRII LA ZONA EURO

Aproape 70% dintre polonezi se opun aderării la zona euro, arată un sondaj de amploare, transmite Agerpres cu referire la Reuters. Pe de altă parte, potrivit termenilor tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Polonia este obligată să adere la zona euro la un moment dat.

Guvernul de la Varșovia nu a fixat o dată țintă la care ar urma să adere la euro, iar ministrul de Externe, Grzegorz Schetyna, a apreciat că acest lucru ar fi 'prematur'.
Potrivit unui comunicat al centrului analitic CBOS , procentul susținătorilor aderării Poloniei la zona euro a scăzut cu cinci puncte procentuale și în prezent este la unul din cele mai scăzute niveluri din istoria sondajelor.


Comunicatul mai arată că 64% dintre polonezi se așteaptă la o creștere a prețurilor dacă Polonia va adera la zona euro iar 42% se așteaptă la un curs de schimb nefavorabil euro-zlot. De asemenea, 27% dintre cei intervievați se tem că Polonia va pierde controlul asupra politicii sale monetare.


Calitatea de țară membră a zonei euro ar obliga Polonia să modifice Constituția, care prevede că zlotul este moneda națională. Însă, Guvernul de centru-dreapta al premierului Ewa Kopacz nu are majoritatea de două treimi necesară în Parlament pentru a amenda Constituția.

Comentarii