19.10.2015 14:04

Premierul vrea aeroportul înapoi

Guvernul ar putea rezilia contractul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău. Despre aceasta a declarat astăzi prim-ministrul, Valeriu Streleț, în cadrul unui briefing de presă. Concluzia finală urmează să fie expusă de Comisia guvernamentală pe 6 noiembrie.

Premierul a precizat că au fost depistate mai multe abateri de la clauzele contractuale asumate de firma AviaInvest, cea care în septembrie 2013 a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit lui Valeriu Streleț, compania concesionară trebuia să investească la prima etapă, adică până în august curent, circa 45,1 mil. euro în dezvoltarea infrastructurii aeroportului, lucru care nu s-a întâmplat. Deși au fost achitate 16 mil. euro pentru unele lucrări, nu se cunoaște cu exactitate care este volumul realizat.

Precizăm că, recent, CNA a recomandat Guvernului rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului. În raportul CNA se arată că în perioada 2013 - 2015 compania investitoare nu a făcut investiții proprii în dezvoltarea Aeroportului, ci doar a folosit banii proveniți din activitățile acestuia.

”Comisia, care a fost creată pentru a evalua aceste temeiuri, a prezentat pe 2 octombrie un raport consistent, în care se fac o serie de concluzii care atestă că concesionarul nu a îndeplinit angajamentele sale”, - a spus premierul.

Decizia finală privind rezilierea sau menținerea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău urmează să fie prezentată de Comisia guvernamentală specială la data de 6 noiembrie curent.

Reamintim că, în 2013, Guvernul a decis darea în concesiune a Aeroportului Internaţional Chişinău pe un termen de 49 de ani către Kolomenski Zavod și Habarovski Aeroport. Concesionarii au promis să investească circa 250 de milioane de euro în modernizarea aeroportului. Ulterior, acționar majoritar a devenit Komaks Air, tranzacție înregistrată în ianuarie 2014.

Concesionarea aeroportului Chișinău a stârnit discuții în societate, în sensul că procedura de concesionare Aeroportului Chișinău a fost una dubioasă.

Comentarii