16.03.2015 13:45

PROBE! Cum au fost furate miliarde prin Banca Socială

La Banca Socială a avut loc de fapt un furt banal prin acordarea creditelor care din start se cunoştea că nu vor fi rambursate. Despre aceasta a scris președintele socialiștilor, Igor Dodon, pe blogul său, citat de MBC-TB. Dânsul a publicat documente care confirmă acest fapt.

Igor Dodon face referire la trei documente oferite de un fost angajat al băncii respective, căruia îi asigură anonimatul. Din documentele respective reiese că din decembrie 2010 şi pînă pe data de 17 noiembrie 2014, Banca Socială a eliberat credite în sumă totală de aproximativ 4 miliarde de lei pentru 29 de companii, majoritatea dintre care, direct sau indirect, sunt controlate de lan Shor. Cele mai multe credite au fost acordate firmelor Air Clasica, Moldclasica și Dufremol. Toate documentele în baza cărora au fost acordate creditele au fost scoase din Banca Sociala pe 27 noiembrie 2014 la 18:45, fiind apoi arse. Prin urmare, cu mare probabilitate, se poate presupune, că eliberarea acestora a fost efectuată cu încălcarea tuturor normelor și regulilor de creditare prevăzute de Reglementările băncii și BNM. Ca minimum, nu s-au respectat cerinţele privind gajul şi utilizarea creditelor conform destinaţiei. Dar cel mai surprinzător, în acest sens, este data "dispariției" dosarelor de credit – cu doar o zi, mai exact, cu o noapte înainte de instituirea administrării speciale asupra Băncii Sociale, conchide Igor Dodon.

Un alt document, prezentate de ex-angajatul instituției, atestă că pe 26 noiembrie anul trecut a fost convocată, prin corespondență în Ucraina, adunarea generală a acționarilor pentru a obliga președintele interimar al Băncii Sociale, Natalia Rahuba, de a încheia un contract de cesiune. Igor Dodon scrie că doar în două zile, pe 25 și 26 noiembrie, banca a acordat credite la 5 companii, în suma de 5,6 miliarde de lei, 333,5 milioane de dolari si 134 milioane de euro. Suma totală, la momentul acordării, a constituit 13,3 miliarde de lei. Iar adunarea generală a acționarilor decide că pentru obligațiunile acestor 5 companii față de bancă va fi responsabilă o a treia parte, și anume firma offshore Fortuna United. Pe data de 27 noiembrie 2014, ziua cînd au avut loc majoritatea operatiunilor de scoatere a banilor din țară, între orele 21:00 și 24:00 în bancă s-a aflat viceguvernatorul BNM, Emma Tabirta. Iar în urmatoarea zi s-a dovedit că toate înregistrările video au dispărut, se arată în scrisoarea fostului angajat al Băncii Sociale. Igor Dodon precizează că a doua zi, Consiliul de administrare al BNM a aprobat o decizie secretă prin care acorda BEM, Banca Sociala și Unibank credite în valoare de aproximativ 10 mld. lei sub garantia Guvernului, la o dobândă de 0,1% anual cu termen de rambursare 27 martie 2015. Toate aceste documente nu i-au fost prezentate comisiei parlamentare de anchetă de nici o instituție de stat, de aceea nu poate fi vorba de scurgerea unor informatii cu grif secret, scrie Dodon pe blogul său.

Comentarii